12.09.2020 discours d’hommage de Rinatu Coti

.

A lucidità

In unu di i so salmi, u salmistu, veni à dì Davidu, rè ebreiu dici :
“T’ani l’ochja è ùn vèdini micca”.
Avarà vulsutu mintuvà solu l’ìduli indiffarenti, i stàtuli alzati, i
viteddi d’oru ? Innò sicura. U dettu corsu hè colmu à saviezza :
“l’ochji sò d’acqua”. Veni à dì à l’accorta chì omu ùn si pò fidà
cusì à a prima di ciò ch’eddu vedi.
Prima di mora in 14 duranti a Grandi Guerra, nutava Charles
Péguy : “Il faut toujours dire ce qu l’on voit : surtout, il faut
toujours, ce qui est plus difficile, voir ce que l’on voit.” Stu mònitu
puèticu putenti era estèticu quant’è pulìticu. Un antru chì aia
fattu a listessa guerra, Georges Bernanos scrivi in 1938, in u
listessu filu : “Il faut voir. Il faut comprendre. Voilà.”
Semu Corsi par vìa di a leia singulari chè no t’emu cù a Corsica.
Veni mali à dà una difinizioni chjara è capiscitoghja di sta leia. Ùn
si tratta par appuntu di calcosa matiriali, cuncretu, tuccatoghju.
Hè di l’òrdini mintali. L’ochja carnali ùn a vèdini. Ùn poni essa cà
l’ochja intiriori, mintali ; spirituali, à disciffrà sta leia. Hè propiu
u rapportu chè no t’emu cù l’ìsula di Corsica. A Corsica hè una
muntagna à mezu mari, una terra avvinta ad acqua. Cù tanti
sèculi di storia, di spirienzi umani. Cù a so lingua propia. Chì, ad
avà s’hè mantinuta trè bè è mali.
Sta leia, stu rapportu, hè chì a cuscenza stòrica di u pòpulu corsu
hà fattu di una terra un Locu. U Locu si contrapponi à a terra. A
2
terra si compra è si vendi. Si spiculeghja. Si subbàccani i
cimiteria, lampendu l’ossa par aria, si vèndini i ghjesgi, i sipolcri
dundi ripòsani i santi. Si custruisci accindendu candeli à santu
parpaing.
Sta nuzioni di Locu hè u puntu maestru di a nostra cultura longu
i sèculi. Hè una custruzzioni mintali, immatiriali. Ùn hè cuntinuta
in nisun stuvigliu. Stu Locu hè u nostru lumu chì canna a
bughjura com’è una frezza infiarata. Ma inveci di lumu
diciaraghju luci. Datu chì a luci hè a fonti, è u lumu veni da a luci.
Stu Locu hè propiu u situ anticu di i misteri chì ci vàrdani. Oghji
u pòpulu corsu hè cacciatu da a so terra, calcicatu in i so dritti da
nazioni stòrica. Ramintemu chè no fummu a prima ripùblica cù a
so custituzioni scritta. Ma ùn àiami micca drittu à u Sèculu di i
Lumi, ci tuccava in mala sorti u Sèculu di u Tarrori.
Quandu unu vidìa ciò chì l’altri ùn vidìani micca, si dicìa : “U
tali vedi”. Di fatti, avìa a capacità, dàtuli da a sorti, di veda drentu
à sè, ciò chì, di fatti, era drentu à tutti, ma chì altru nimu cacciatu
à eddu pudìa veda. Hè un fattu di cultura, di a nostra cultura, a
leia cù u Locu. L’aghju ditta hè una rilazioni immatiriali, chì a
cultura tramanda. Hè un misteru assulutu. Ogni Corsu n’hè
partificianti. Veni à dì ch’eddu hè coeredi di sta cultura fonda
scritta in a mimoria di i sèculi di i sèculi, propiu nanzi à a ghjunta
di u cristianìsimu circa u IIu o u IIIu
sèculu di l’èpuca cristiana.
Ordunqua si tratta di tuttu ciò chì arriguarda u nosciu
paganìsimu isulanu.
3
A petra. A Corsica hè una petra. O megliu ancu, unu scogliu. In
a tradizioni univirsali, a petra teni un postu di prima scanurza. U
rapportu hè strettu trà l’omu è a petra. Sicondu a lighjenda di
Prumiteu, prucriatori di u ghjènaru umanu, i petri ani trattinutu
un odori umanu, un sisu carnali. A petra è l’omu prisèntani un
doppiu muvimentu di cuddata è di falata. A petra schietta scendi
da u celi ; trasmutata, s’alza ad eddu. In Rumanìa, a tradizioni
stabilisci chì Cristu saristi natu da una petra scesa dal celi. È
Cristu quand’eddu stituisci à quiddu chì sarà à capu di a so
Ghjesgia dici à Simonu (frateddu d’Andrìa) « sè filici tù, o Simò,
figliolu di ghjonas (…) A ti dicu chè tù sè Petru, è chì nant’à sta
petra custruiraghju a me Ghjesgia. (…) Traduzzioni prutistanti
da Louis Segond in 1910 di u Vangelu di Matteiu. À Petru u
chjàmani dinò Céphas. In principiu di u so Vangelu (traduzzioni
di u canònicu Augustin Crampon, edizioni di 1928), Ghjuvanni
dici (1-42) : « Or, Andrìa, frateddu di Simonu-Petru, era unu di i
dui ad avè intesu a parola di Ghjuvanni, è ad avè suvitatu à
Ghjesù. Scuntreti prima u so frateddu Simonu, è li dissi “Avemu
trovu u Missìa (ciò chì traduci Cristu).” È l’avvicineti da Ghjesù.
Ghjesù, fighjulàtulu, dissi : “Tù, sè Simonu, figliolu di Ghjonas ;
sarè chjamatu Céphas (ciò chì si traduci Petru).” Or Céphas est
una parola aramàica o siriaca Kéfâ, chì significheghja petra.
U Missìa, aia vistu à Petru, ma aia ancu vistu ciò ch’eddu aia
vistu, drentu à Petru, c’era Kéfâ.
4
U scogliu ùn hè solu a chjappa chì sfiurizzeghja à gallu di mari,
di fiumu, hè ancu a chjappa chì sfiurizzeghja à gallu di terra. A
Corsica hè un’immensa chjappa incirniata à mari, unu scogliu in
mari. Dundi a casa sarà più ferma cà fatta nant’à a chjappa, u
scogliu ? Si custruisci dunqua propiu dirittamenti nant’à a
chjappa dundi a casa pari sorghja è alzassi. Casa dolci è trimenti,
uspitaliera è numica. Tocca è tocca o tremindui in un tempu. Sta
casa di a terra rispondi com’è unu spezia di contraccambiu à
l’altra casa, a casa di u celi, doppiu simbòlicu di a prima. Faci chì
stu celi ùn hè com’è un èteru, bensì com’è una superficìa dura, di
a petra. Ci sarà ghjastema più orrenda ? Ch’edda ti falghi l’aria à
pezzi ! (que le ciel te tombe sur la tête en morceaux !). O peghju :
Ch’eddi ti fàlghini l’ànguli è i triànguli ! (puissent te choir sur la
tête des angles et des triangles !). Ch’eddi ti fàlghini l’ànghjuli è
l’arcànghjuli!
Ma tutti sti storii di petri, o aneschi o parechji, t’ani à chì veda
cù i morti. Dicu bè i morti è micca a morti. Raconti antichi dani
tistimunianza chì fili invisìbuli ci tènini stretti è ci vìdani. Da
scansalli, c’era un usu cunghjuratoriu, à meziornu è à mezanotti,
prima di varcà una vadina, si lampava trè pitrucceddi in acqua.
Trè chì hè u sciffru di a morti. Ma di più ancu di pitrucceddi in i
tempi da furmà u muchju, chjamatu dinò ‘hermès’, è chì hè
furmatu lampendu una petra o una vetta nant’à una mora à u
locu stessu dundi un omu hè statu uccisu in modu viulenti. St’usu
5
era cunnisciutu in tuttu u Maritarraniu. Hermès vardava i stradi
è i crucicvii.
Quandu si supilliva in a terra è micca in l’arca, s’usava à ficca
una petra in testa di a fossa è un’antra à u pedi. Dopu l’usu hè
cambiatu. Si missi in testa una croci, pà u più in petra o in farru
stazzunatu. Sti petri ramèntani i ceppi di u latinu cippus, culonna
tronca nant’à i sipulturi, ma ancu tàrminu. Sti petri sò scritturi in
terra, veni à dì giugrafìa. Sò indizii, vistighi, ma ancu attrazzi
d’esorcìsimu. U segnu, signà, fòrmani un insemu.
Sti petri pisati sò tàrmini, in ogni sensu di a parola. Ognunu hè
una parola è una lìmita, puru sì in certi di i nostri parlati l’usu hà
stabilitu una diffarenza : tàrmini è tèrmini.
Eppo’ ci voli ad evucà sti petri pisati, veri cantona, certi volti
riaduprati in i casi o in u subbassu di catidrali, com’è in Savona, I
stàntari. Cù u verbu stantarà : firmà sopr’à locu senza mòvasi. Sò
tamanti petri lungaruti, alzati da più di trè o quattru millenia fà.
Sti petri sculpiti, antrupumòrfichi. Chì c’insègnani ? Chì ci voni
dì ? Misteru. Ma si pensa à a spiccia, attu di pona a prima petra di
una casa. S’eddu si stendi una stàntara da una sponda à l’altra di
una vadina si forma un ponti, ciò chì arriguardu u simbòlicu, hè
un locu di scambiu rigulatu, datu ch’eddu faci lìmita. Una forma
allungata, hè un corpu stesu, stabilizatu. Un corpu cumunu, una
scrittura in u spaziu, chì immubilizeghja a materia primurdiali. U
tàrminu, u passaghju, a lìmita, sò tanti petri da adunì, unificà,
figurà è prefigurà l’essa in a so diminsioni ùnica è univirsali.
6
Si parla suventi di a petra alzata di i Cèltichi ch’eddu si ritrova
sott’à a forma in campanili di i ghjesgi. Quandu si cilibrava u
cultu nant’à a petra, ùn s’addrizzava micca à a petra stessa, bensì
à u bè chì n’era divintata u sidili. Ancu oghji a messa rumana hè
cilibrata nant’à una petra posta in un biotu di l’altari, o in terra
sott’à l’altari, è dundi drentu sò cuntinuti rilìquii di santi, màrtiri
di prifarenza.
I petri ùn sò micca massi morti ; cusì i betili figùrani petri vivi
caduti dal celi ; fèrmani animati ancu dopu à a so caduta. Si
pudarìa truvà in u Zohar, in i cummenti di u Talmud è in i
Midrachim scritti nant’à i petri propiu si sommu intaressu. Sti
spiicazioni sarìani priziosi da capì u sensu di a petra in i tempi
andati.
Par vìa di u so caràttaru micca cambiatoghju, a petra
simbulizeghja a forza è dunqua a saviezza. Hè suventi assuciata à
l’acqua. Cusì Mosè, à l’intruta è à a sciuta di u disertu faci sbuttà
una surghjenti impittendu una petra (Eso., XVIII, 6). Or l’acqua
anch’edda simbulizeghja a saviezza. A petra mintueghja l’idea di
meli è d’oliu (Gen. XXVIII, 18 ; Deut. XXXII, 13 ; Ps. LXXX, 17).
Quand’una parsona citava u so paesi nativu usava à dì : “O la me
Palestina di latti è di meli…” Si pò ancu assumiglià a petra à u
pani. San Matteiu parla di u Cristu vidatu da u Spìritu in u
disertu, è u diàvuli li pruponi di fà pani di i petri.
A parola betili hà in Ebreiu u sensu di “casa di Diu” (Bet-el). U
sensu di Betleem (Bet-lehem), chì significheghja casa di pani, hè
7
strittamenti apparintatu à Betel. Guglielmu di Saint-Thierry,
cummintendu unu scrittu di u cànticu di i càntichi sicondu a
Vulgata (II, 17) diciarà chì Betel significheghja a dimora di Dìu,
veni à dì a casa di i « veghji », di a vighjilanza. Pà quiddi chì ci
stani, a vighjilanza di u so cori li pirmetti di goda u sicretu di a
virità chì, da dopu, li culmarà a mimoria.
Citaraghju avà un usu nostru, anticu è più cà scunnisciutu. In i
tempi, in certi paesi di l’ìsula, vicinu à a ghjesgia, si truvava una
tola di petra. Nant’à sta petra a ghjenti si ghjurava è inghjiru ad
edda s’adunìani i capi di a cumunità paisana. Sta petra si
chjamava petra à l’aringu (o l’arringu). L’Aringu era l’accolta di a
cumunità sana.
Oghji si ni cunnosci dui in Corsica. Ci hè quidda di San Martinu
di Corduella, cumuna di Montemaghjore. Si trova vicinu à i ruini
di a ghjesgia di San Martinu situata in u centru di a necròpoli,
una petra detta petra di l’Aringu. Hè una tola longa dui metra,
larga nuvanta cintìmitri è spessa da quìndici à vinti cintìmitri. Era
sposa primitivamenti nant’à una tomba fatta d’arziglia è
incalcinata, piena ad ussacami.
L’Arringu di San Gavinu di Carbini si situava cù a so petra in
un cimiteriu antichìssimu. A petra forsa sposa nant’à quattru
culunetti di granitu furmendu cusì una tola com’è in
Montemaghjore.
I dui petri sò posti sopr’à sipulturi. L’ossa trovi in a tomba di
San Martinu ùn poni essa rilìquii d’unu o parechji santi, chì
8
tandu sarìstini missi in ghjesgia. Si pò pinsà chì si tratta propiu di
un cultu di l’antichi è à a brama di a campagnalità è di a paisanità
d’accògliasi è di cunchjuda l’atti chì riguàrdani a cumunità – si pò
dì u cumunu – nant’à a tomba di l’antichi o di u fundatori di u
paesi. Si pò dà chì a ghjenti l’avissi fighjulati par santi.
Ma t’aveti dinò sti petri chì avànzani da i casi di prima, sò i petri
tistimonii. À chì ghjòvani ? Sèrvini da lià à l’antica, a casa nova
chì s’hà da fà da dopu. Paulu Zarzelli ni sciglìa quattru lizzioni. A
prima lizzioni hè quissa : da pudè crescia è furtificassi a nova casa
nicissiteghja l’antica. Di fatti, i gudimenti, i passatempi, u danaru,
a moda, u cunsumirìsimu ùn ani mai insignatu à l’omu u sensu di
a misura, di u ghjustu è di u veru. A siconda lizzioni di sti petri chì
avànzani hè quidda di u donu. Si tratta di fà i cosi da ciò ch’eddi
sò è micca da u prufittu. A terza lizzioni hè quidda di l’ecunumìa.
Ùn si faci micca una casa ogni ghjornu. Tocca à u più vechju ad
accenda u focu a prima volta, focu presu in a vechja casa
affiancata. A quarta lizzioni hè quidda di a tistimunianza. Sti
petri chì avànzani pòrghjini u missaghju di tutti l’innanzoni.
Cànnani u tempu senza chì i lizzioni ch’eddi manifèstani ùn
fùssini intarrotti. Bisogna à sapelli leghja.
Ci voli à scantà da u smintecu i suviddati accumulati da i savii.
Ci voli à pruvà di scopra u sensu ascosu di i cosi, di buscà in l’essa
in un tempu u prmitivu è l’eternu. Aia scrittu Pier Paolo Pasolini
chì a vita hè u sonniu di una cosa. A vidimu, forsa, ma ùn sapemu
micca veda ciò chè no vidimu. U parsunaghju chì era in cosa di
9
veda era propiu u mazzeru, mizianu trà u locu visìbuli è u Locu
invìbuli, mizianu trà u sàlvaticu è u mansu, mizianu trà a morti è
a vita.
Ci sò dui pinsamenti maestri. U prima hè di Miguel de
Unamuno : « a tradizioni hè a sustanza di a storia ». u sicondu hè
di Pablo Neruda : « a lingua hè u sangui di u pòpulu ». Ordunqua,
Locu, storia, lingua sò i trè cumpunenti di a nostra cultura
cumuna chì, impastàtusi di leva in purleva, sò un acquistu in
traccia si sguagliassi. Ed hè a peghju viulenza. Ci hè una siquenza
in u so Vangelu dundi l’apòstulu Matteiu dici chì sò i viulenti chì
vìncini. Da a nàscita di Ghjuvan Battisti ad avà, u regnu di i Celi
pati a viulenza, è viulenti pùgnani di pussèdali.
Noialtri lacaremu chì ciò chì l’apòstulu scrissi dui milla anni fà
fussi a vìa di l’avvena di a nostra terra ? À Massimu l’ani toltu
tuttu ciò ch’eddu era. Eppuru ferma quì prisenti. Vidìa. Or quiddi
chì arrùbani, chì tòmbani, ùn voni chì nimu vidissi. U silenziu i
varda. Cunsidarèghjani chì tuttu hè soiu par vìa ch’eddi sò nati.
Si dani u vantu d’avè a libartà di fà ciò chì li pari. Di i leghji
ufficiali ùn n’ani nisuna primura. Eddi fàcini sicondu i leghji
ch’eddi ani stituitu. Sò pridaghji.
Più di centu anni fà, vescu Paulu Matteu de la Foata scrivìa :
“Dici un anticu : la leggi è una ragnata.
Passa la mosca, vi ferma ‘mpastuggiata ;
Passa un bóiu cù li corra,
Lassi pórta scarmigliata.
Dunqua u povaru lu teni ;
Ma lu riccu passa e veni.”
10
È Massimu era una preda. A matina andava à i so fatti. Li tòlsini
a vita. Hè corsu u so sangui. Ma tù, caru Massimu, ùn sè stesu. Sè
rittu. In a splindurenti biddezza di a to ghjòvana ità.
Tù, caru Massimu, hà vistu ciò chì ùn và micca, l’hà ditta in
pùblicu. Hà analizatu l’affari è i toi i paroli sò ghjusti è veri. A
virità libareghja.Ma hè priculosa. Vedi, è vedi ciò chè tù vedi.
Sta petra varda a to parola è ci varda da impidacci à fà ciò chì ci
tocca à fà in ànima è cuscenza da i vivi insemu à i morti cù i so
ossa umiliati.
Ùn ci sarà mafia nè altru nimu chì ci mittarà u sassu in bocca.
Rinatu COTI

  1. IX. 2020