Collectif
Séjour sur les terres libérées de la mafia

Fin 2019, Crim’HALT remporte un second un appel projet européen Erasmus+ dit « Mobilité de l’Education des Adultes« .
Projet 2019 : séjour sur les terres libérées de la mafia : mieux faire face à la grande criminalité en France
ECOPASS (european connexions contre le crime organisé et la promotion d’alternatives sociales) est un séjour de formation au cœur des coopératives antimafias en Italie, pensé avec la fondation Terre de Liens et l’association Culture Contre Camorra. Retrouvez la plaquette présentation :Télécharger

Pendant 5 jours, des membres de l’association spécialistes du secteur associatif et de l’économie sociale et solidaire visitent, débattent, interagissent avec les acteurs du quotidien sur des biens confisqués aux criminels dans la Région de Reggio en Calabre grâce au partenaire italien : la Coopérative Valle del Marro Libera Terra :
Francois Fameli vice-président CH & directeur du média CaféBabel magazine, Francesa Festa, chargé de mission à CaféBabel, Elise Van Beneden présidente d’Anticor, Jean-Pierre Caron trésorier de Terre de liens, Lucile Garçon chercheuses en sciences sociales, Fabrice Rizzoli co-fondateur de Crim’HALT, Philippe Lacroix chargé de mission pour le Haut Comité pour le logement des personnes défavorisées, Rocco Femia journaliste & directeur de la revue culturelle Radici, Hélène Constanty journaliste, Christophe Andrée lanceur d’alerte et administrateur de la Confédération syndicale des familles, Franco Ianiello président Ianniello de l’associationCulture contre Camorra, Héloïse Rambert journaliste, Hélène Wagner exploitante agricole, lanceuse d’alerte, Jean-François Durazzo membre du collectif Massimu Susini Isabelle Souquet journaliste radio, Paule Casanova-Nicolai journaliste Corse Matin, Stefano Vosa Grand Reporter Image, Julien Marcy réalisateur
sont en Italie du 7 au 12 pour apprendre les « bonnes pratiques » dans le combat contre le crime organisé à l’aide de l’usage social des biens confisqués. Sur la photo plus haut, le groupe devant le bien libéré de la mafia en Calabre. Cette maison imposante confisquée au clan Versace en 2006 est mise à disposition de la paroisse. En lieu et place d’un bar de mafieux et de lieux de violence contre les entrepreneurs qui ne voulaient pas payer racket : une auberge où le groupe a résidé, un centre d’activités pour les jeunes du quartier et un centre de soin ambulatoire pour tous.
L’objectif de ces projets cofinancés par le programme Erasmus+ de l’Union européenne : être armés pour obtenir un dispositif de restitution aux citoyens des biens confisqués ou être prêts lorsque ce dispositif sera en place…
Historique du plaidoyer :
Depuis 2009 FLARE France, ancêtre de Crim’HALT avec le soutien de Libera France milite pour se dispositif (cf. Lobbying antimafia à Bruxelles)
2014, l’association Anticor intègre dans son plaidoyer l’usage des biens confisqués.
2015, lors de semaine européenne contre le crime organisé, Crim’HALT bénéficie du soutien de l’association « Culture contre la Camorra »
2016, le monde l’ESS obtient l’usage social des biens confisqués mais le Conseil Constitutionnel prive les citoyens de l’unique moyen de changer les mentalitésé
2018, Terre de liens soutien le plaidoyer de Crim’HALT (cf. Tribune Reporterre)
2019, le Haut Comité pour le Logement des Personnes Défavorisées soutient l’objectif de Crim’HALT visant à une utilisation sociale des biens mal acquis en particulier pour développer l’offre de logements pour les personnes vulnérables
En 2020, l’Assemblée nationale vote pour la seconde fois l’usage social des biens confisqués mais le confinement empêche le vote définitif…
12.09.2020 discours d’hommage de Rinatu Coti

.
A lucidità
In unu di i so salmi, u salmistu, veni à dì Davidu, rè ebreiu dici :
“T’ani l’ochja è ùn vèdini micca”.
Avarà vulsutu mintuvà solu l’ìduli indiffarenti, i stàtuli alzati, i
viteddi d’oru ? Innò sicura. U dettu corsu hè colmu à saviezza :
“l’ochji sò d’acqua”. Veni à dì à l’accorta chì omu ùn si pò fidà
cusì à a prima di ciò ch’eddu vedi.
Prima di mora in 14 duranti a Grandi Guerra, nutava Charles
Péguy : “Il faut toujours dire ce qu l’on voit : surtout, il faut
toujours, ce qui est plus difficile, voir ce que l’on voit.” Stu mònitu
puèticu putenti era estèticu quant’è pulìticu. Un antru chì aia
fattu a listessa guerra, Georges Bernanos scrivi in 1938, in u
listessu filu : “Il faut voir. Il faut comprendre. Voilà.”
Semu Corsi par vìa di a leia singulari chè no t’emu cù a Corsica.
Veni mali à dà una difinizioni chjara è capiscitoghja di sta leia. Ùn
si tratta par appuntu di calcosa matiriali, cuncretu, tuccatoghju.
Hè di l’òrdini mintali. L’ochja carnali ùn a vèdini. Ùn poni essa cà
l’ochja intiriori, mintali ; spirituali, à disciffrà sta leia. Hè propiu
u rapportu chè no t’emu cù l’ìsula di Corsica. A Corsica hè una
muntagna à mezu mari, una terra avvinta ad acqua. Cù tanti
sèculi di storia, di spirienzi umani. Cù a so lingua propia. Chì, ad
avà s’hè mantinuta trè bè è mali.
Sta leia, stu rapportu, hè chì a cuscenza stòrica di u pòpulu corsu
hà fattu di una terra un Locu. U Locu si contrapponi à a terra. A
2
terra si compra è si vendi. Si spiculeghja. Si subbàccani i
cimiteria, lampendu l’ossa par aria, si vèndini i ghjesgi, i sipolcri
dundi ripòsani i santi. Si custruisci accindendu candeli à santu
parpaing.
Sta nuzioni di Locu hè u puntu maestru di a nostra cultura longu
i sèculi. Hè una custruzzioni mintali, immatiriali. Ùn hè cuntinuta
in nisun stuvigliu. Stu Locu hè u nostru lumu chì canna a
bughjura com’è una frezza infiarata. Ma inveci di lumu
diciaraghju luci. Datu chì a luci hè a fonti, è u lumu veni da a luci.
Stu Locu hè propiu u situ anticu di i misteri chì ci vàrdani. Oghji
u pòpulu corsu hè cacciatu da a so terra, calcicatu in i so dritti da
nazioni stòrica. Ramintemu chè no fummu a prima ripùblica cù a
so custituzioni scritta. Ma ùn àiami micca drittu à u Sèculu di i
Lumi, ci tuccava in mala sorti u Sèculu di u Tarrori.
Quandu unu vidìa ciò chì l’altri ùn vidìani micca, si dicìa : “U
tali vedi”. Di fatti, avìa a capacità, dàtuli da a sorti, di veda drentu
à sè, ciò chì, di fatti, era drentu à tutti, ma chì altru nimu cacciatu
à eddu pudìa veda. Hè un fattu di cultura, di a nostra cultura, a
leia cù u Locu. L’aghju ditta hè una rilazioni immatiriali, chì a
cultura tramanda. Hè un misteru assulutu. Ogni Corsu n’hè
partificianti. Veni à dì ch’eddu hè coeredi di sta cultura fonda
scritta in a mimoria di i sèculi di i sèculi, propiu nanzi à a ghjunta
di u cristianìsimu circa u IIu o u IIIu
sèculu di l’èpuca cristiana.
Ordunqua si tratta di tuttu ciò chì arriguarda u nosciu
paganìsimu isulanu.
3
A petra. A Corsica hè una petra. O megliu ancu, unu scogliu. In
a tradizioni univirsali, a petra teni un postu di prima scanurza. U
rapportu hè strettu trà l’omu è a petra. Sicondu a lighjenda di
Prumiteu, prucriatori di u ghjènaru umanu, i petri ani trattinutu
un odori umanu, un sisu carnali. A petra è l’omu prisèntani un
doppiu muvimentu di cuddata è di falata. A petra schietta scendi
da u celi ; trasmutata, s’alza ad eddu. In Rumanìa, a tradizioni
stabilisci chì Cristu saristi natu da una petra scesa dal celi. È
Cristu quand’eddu stituisci à quiddu chì sarà à capu di a so
Ghjesgia dici à Simonu (frateddu d’Andrìa) « sè filici tù, o Simò,
figliolu di ghjonas (…) A ti dicu chè tù sè Petru, è chì nant’à sta
petra custruiraghju a me Ghjesgia. (…) Traduzzioni prutistanti
da Louis Segond in 1910 di u Vangelu di Matteiu. À Petru u
chjàmani dinò Céphas. In principiu di u so Vangelu (traduzzioni
di u canònicu Augustin Crampon, edizioni di 1928), Ghjuvanni
dici (1-42) : « Or, Andrìa, frateddu di Simonu-Petru, era unu di i
dui ad avè intesu a parola di Ghjuvanni, è ad avè suvitatu à
Ghjesù. Scuntreti prima u so frateddu Simonu, è li dissi “Avemu
trovu u Missìa (ciò chì traduci Cristu).” È l’avvicineti da Ghjesù.
Ghjesù, fighjulàtulu, dissi : “Tù, sè Simonu, figliolu di Ghjonas ;
sarè chjamatu Céphas (ciò chì si traduci Petru).” Or Céphas est
una parola aramàica o siriaca Kéfâ, chì significheghja petra.
U Missìa, aia vistu à Petru, ma aia ancu vistu ciò ch’eddu aia
vistu, drentu à Petru, c’era Kéfâ.
4
U scogliu ùn hè solu a chjappa chì sfiurizzeghja à gallu di mari,
di fiumu, hè ancu a chjappa chì sfiurizzeghja à gallu di terra. A
Corsica hè un’immensa chjappa incirniata à mari, unu scogliu in
mari. Dundi a casa sarà più ferma cà fatta nant’à a chjappa, u
scogliu ? Si custruisci dunqua propiu dirittamenti nant’à a
chjappa dundi a casa pari sorghja è alzassi. Casa dolci è trimenti,
uspitaliera è numica. Tocca è tocca o tremindui in un tempu. Sta
casa di a terra rispondi com’è unu spezia di contraccambiu à
l’altra casa, a casa di u celi, doppiu simbòlicu di a prima. Faci chì
stu celi ùn hè com’è un èteru, bensì com’è una superficìa dura, di
a petra. Ci sarà ghjastema più orrenda ? Ch’edda ti falghi l’aria à
pezzi ! (que le ciel te tombe sur la tête en morceaux !). O peghju :
Ch’eddi ti fàlghini l’ànguli è i triànguli ! (puissent te choir sur la
tête des angles et des triangles !). Ch’eddi ti fàlghini l’ànghjuli è
l’arcànghjuli!
Ma tutti sti storii di petri, o aneschi o parechji, t’ani à chì veda
cù i morti. Dicu bè i morti è micca a morti. Raconti antichi dani
tistimunianza chì fili invisìbuli ci tènini stretti è ci vìdani. Da
scansalli, c’era un usu cunghjuratoriu, à meziornu è à mezanotti,
prima di varcà una vadina, si lampava trè pitrucceddi in acqua.
Trè chì hè u sciffru di a morti. Ma di più ancu di pitrucceddi in i
tempi da furmà u muchju, chjamatu dinò ‘hermès’, è chì hè
furmatu lampendu una petra o una vetta nant’à una mora à u
locu stessu dundi un omu hè statu uccisu in modu viulenti. St’usu
5
era cunnisciutu in tuttu u Maritarraniu. Hermès vardava i stradi
è i crucicvii.
Quandu si supilliva in a terra è micca in l’arca, s’usava à ficca
una petra in testa di a fossa è un’antra à u pedi. Dopu l’usu hè
cambiatu. Si missi in testa una croci, pà u più in petra o in farru
stazzunatu. Sti petri ramèntani i ceppi di u latinu cippus, culonna
tronca nant’à i sipulturi, ma ancu tàrminu. Sti petri sò scritturi in
terra, veni à dì giugrafìa. Sò indizii, vistighi, ma ancu attrazzi
d’esorcìsimu. U segnu, signà, fòrmani un insemu.
Sti petri pisati sò tàrmini, in ogni sensu di a parola. Ognunu hè
una parola è una lìmita, puru sì in certi di i nostri parlati l’usu hà
stabilitu una diffarenza : tàrmini è tèrmini.
Eppo’ ci voli ad evucà sti petri pisati, veri cantona, certi volti
riaduprati in i casi o in u subbassu di catidrali, com’è in Savona, I
stàntari. Cù u verbu stantarà : firmà sopr’à locu senza mòvasi. Sò
tamanti petri lungaruti, alzati da più di trè o quattru millenia fà.
Sti petri sculpiti, antrupumòrfichi. Chì c’insègnani ? Chì ci voni
dì ? Misteru. Ma si pensa à a spiccia, attu di pona a prima petra di
una casa. S’eddu si stendi una stàntara da una sponda à l’altra di
una vadina si forma un ponti, ciò chì arriguardu u simbòlicu, hè
un locu di scambiu rigulatu, datu ch’eddu faci lìmita. Una forma
allungata, hè un corpu stesu, stabilizatu. Un corpu cumunu, una
scrittura in u spaziu, chì immubilizeghja a materia primurdiali. U
tàrminu, u passaghju, a lìmita, sò tanti petri da adunì, unificà,
figurà è prefigurà l’essa in a so diminsioni ùnica è univirsali.
6
Si parla suventi di a petra alzata di i Cèltichi ch’eddu si ritrova
sott’à a forma in campanili di i ghjesgi. Quandu si cilibrava u
cultu nant’à a petra, ùn s’addrizzava micca à a petra stessa, bensì
à u bè chì n’era divintata u sidili. Ancu oghji a messa rumana hè
cilibrata nant’à una petra posta in un biotu di l’altari, o in terra
sott’à l’altari, è dundi drentu sò cuntinuti rilìquii di santi, màrtiri
di prifarenza.
I petri ùn sò micca massi morti ; cusì i betili figùrani petri vivi
caduti dal celi ; fèrmani animati ancu dopu à a so caduta. Si
pudarìa truvà in u Zohar, in i cummenti di u Talmud è in i
Midrachim scritti nant’à i petri propiu si sommu intaressu. Sti
spiicazioni sarìani priziosi da capì u sensu di a petra in i tempi
andati.
Par vìa di u so caràttaru micca cambiatoghju, a petra
simbulizeghja a forza è dunqua a saviezza. Hè suventi assuciata à
l’acqua. Cusì Mosè, à l’intruta è à a sciuta di u disertu faci sbuttà
una surghjenti impittendu una petra (Eso., XVIII, 6). Or l’acqua
anch’edda simbulizeghja a saviezza. A petra mintueghja l’idea di
meli è d’oliu (Gen. XXVIII, 18 ; Deut. XXXII, 13 ; Ps. LXXX, 17).
Quand’una parsona citava u so paesi nativu usava à dì : “O la me
Palestina di latti è di meli…” Si pò ancu assumiglià a petra à u
pani. San Matteiu parla di u Cristu vidatu da u Spìritu in u
disertu, è u diàvuli li pruponi di fà pani di i petri.
A parola betili hà in Ebreiu u sensu di “casa di Diu” (Bet-el). U
sensu di Betleem (Bet-lehem), chì significheghja casa di pani, hè
7
strittamenti apparintatu à Betel. Guglielmu di Saint-Thierry,
cummintendu unu scrittu di u cànticu di i càntichi sicondu a
Vulgata (II, 17) diciarà chì Betel significheghja a dimora di Dìu,
veni à dì a casa di i « veghji », di a vighjilanza. Pà quiddi chì ci
stani, a vighjilanza di u so cori li pirmetti di goda u sicretu di a
virità chì, da dopu, li culmarà a mimoria.
Citaraghju avà un usu nostru, anticu è più cà scunnisciutu. In i
tempi, in certi paesi di l’ìsula, vicinu à a ghjesgia, si truvava una
tola di petra. Nant’à sta petra a ghjenti si ghjurava è inghjiru ad
edda s’adunìani i capi di a cumunità paisana. Sta petra si
chjamava petra à l’aringu (o l’arringu). L’Aringu era l’accolta di a
cumunità sana.
Oghji si ni cunnosci dui in Corsica. Ci hè quidda di San Martinu
di Corduella, cumuna di Montemaghjore. Si trova vicinu à i ruini
di a ghjesgia di San Martinu situata in u centru di a necròpoli,
una petra detta petra di l’Aringu. Hè una tola longa dui metra,
larga nuvanta cintìmitri è spessa da quìndici à vinti cintìmitri. Era
sposa primitivamenti nant’à una tomba fatta d’arziglia è
incalcinata, piena ad ussacami.
L’Arringu di San Gavinu di Carbini si situava cù a so petra in
un cimiteriu antichìssimu. A petra forsa sposa nant’à quattru
culunetti di granitu furmendu cusì una tola com’è in
Montemaghjore.
I dui petri sò posti sopr’à sipulturi. L’ossa trovi in a tomba di
San Martinu ùn poni essa rilìquii d’unu o parechji santi, chì
8
tandu sarìstini missi in ghjesgia. Si pò pinsà chì si tratta propiu di
un cultu di l’antichi è à a brama di a campagnalità è di a paisanità
d’accògliasi è di cunchjuda l’atti chì riguàrdani a cumunità – si pò
dì u cumunu – nant’à a tomba di l’antichi o di u fundatori di u
paesi. Si pò dà chì a ghjenti l’avissi fighjulati par santi.
Ma t’aveti dinò sti petri chì avànzani da i casi di prima, sò i petri
tistimonii. À chì ghjòvani ? Sèrvini da lià à l’antica, a casa nova
chì s’hà da fà da dopu. Paulu Zarzelli ni sciglìa quattru lizzioni. A
prima lizzioni hè quissa : da pudè crescia è furtificassi a nova casa
nicissiteghja l’antica. Di fatti, i gudimenti, i passatempi, u danaru,
a moda, u cunsumirìsimu ùn ani mai insignatu à l’omu u sensu di
a misura, di u ghjustu è di u veru. A siconda lizzioni di sti petri chì
avànzani hè quidda di u donu. Si tratta di fà i cosi da ciò ch’eddi
sò è micca da u prufittu. A terza lizzioni hè quidda di l’ecunumìa.
Ùn si faci micca una casa ogni ghjornu. Tocca à u più vechju ad
accenda u focu a prima volta, focu presu in a vechja casa
affiancata. A quarta lizzioni hè quidda di a tistimunianza. Sti
petri chì avànzani pòrghjini u missaghju di tutti l’innanzoni.
Cànnani u tempu senza chì i lizzioni ch’eddi manifèstani ùn
fùssini intarrotti. Bisogna à sapelli leghja.
Ci voli à scantà da u smintecu i suviddati accumulati da i savii.
Ci voli à pruvà di scopra u sensu ascosu di i cosi, di buscà in l’essa
in un tempu u prmitivu è l’eternu. Aia scrittu Pier Paolo Pasolini
chì a vita hè u sonniu di una cosa. A vidimu, forsa, ma ùn sapemu
micca veda ciò chè no vidimu. U parsunaghju chì era in cosa di
9
veda era propiu u mazzeru, mizianu trà u locu visìbuli è u Locu
invìbuli, mizianu trà u sàlvaticu è u mansu, mizianu trà a morti è
a vita.
Ci sò dui pinsamenti maestri. U prima hè di Miguel de
Unamuno : « a tradizioni hè a sustanza di a storia ». u sicondu hè
di Pablo Neruda : « a lingua hè u sangui di u pòpulu ». Ordunqua,
Locu, storia, lingua sò i trè cumpunenti di a nostra cultura
cumuna chì, impastàtusi di leva in purleva, sò un acquistu in
traccia si sguagliassi. Ed hè a peghju viulenza. Ci hè una siquenza
in u so Vangelu dundi l’apòstulu Matteiu dici chì sò i viulenti chì
vìncini. Da a nàscita di Ghjuvan Battisti ad avà, u regnu di i Celi
pati a viulenza, è viulenti pùgnani di pussèdali.
Noialtri lacaremu chì ciò chì l’apòstulu scrissi dui milla anni fà
fussi a vìa di l’avvena di a nostra terra ? À Massimu l’ani toltu
tuttu ciò ch’eddu era. Eppuru ferma quì prisenti. Vidìa. Or quiddi
chì arrùbani, chì tòmbani, ùn voni chì nimu vidissi. U silenziu i
varda. Cunsidarèghjani chì tuttu hè soiu par vìa ch’eddi sò nati.
Si dani u vantu d’avè a libartà di fà ciò chì li pari. Di i leghji
ufficiali ùn n’ani nisuna primura. Eddi fàcini sicondu i leghji
ch’eddi ani stituitu. Sò pridaghji.
Più di centu anni fà, vescu Paulu Matteu de la Foata scrivìa :
“Dici un anticu : la leggi è una ragnata.
Passa la mosca, vi ferma ‘mpastuggiata ;
Passa un bóiu cù li corra,
Lassi pórta scarmigliata.
Dunqua u povaru lu teni ;
Ma lu riccu passa e veni.”
10
È Massimu era una preda. A matina andava à i so fatti. Li tòlsini
a vita. Hè corsu u so sangui. Ma tù, caru Massimu, ùn sè stesu. Sè
rittu. In a splindurenti biddezza di a to ghjòvana ità.
Tù, caru Massimu, hà vistu ciò chì ùn và micca, l’hà ditta in
pùblicu. Hà analizatu l’affari è i toi i paroli sò ghjusti è veri. A
virità libareghja.Ma hè priculosa. Vedi, è vedi ciò chè tù vedi.
Sta petra varda a to parola è ci varda da impidacci à fà ciò chì ci
tocca à fà in ànima è cuscenza da i vivi insemu à i morti cù i so
ossa umiliati.
Ùn ci sarà mafia nè altru nimu chì ci mittarà u sassu in bocca.
Rinatu COTI
- IX. 2020